Din 2005 când am început să studiez la Universitatea de Arte “George Enescu” – Facultatea de Arte Plastice Decorative și Design sub îndrumarea Prof.univ.dr. Atena Elena Simionescu, Iașul m-a cucerit în totalitate și a devenit casa mea. Merg pe cărarea mea creativă încet și sigur, îndrăznind să explorez noi teritorii, participând la expoziții și concursuri de artă pe tot teritoriul României ca membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Iar din anul 2011, împreună cu soțul meu am dat nastere brandului Push Design art & crafts. Împreună însumăm o varietate colorată de produse făurite manual, născute din idei originale și îndrăznețe. Soț și soție, părinți și visători, ne place să modelăm fiecare produs în parte, din piele, lemn sau din hârtie, să îl reinventăm sau mai bine spus să îl facem UNIC. Povestea noastră a început dintr-o joacă, hrănită de un vis și este condusă de o poftă creativă care nu are limite. Vă invităm să ne descoperiți pe noi, să faceți cunoștință cu produsele noastre și să dăruim cadouri unice împreună. “Simplitatea este partea esențială a lucrurilor complicate.”