Sunt fostă actriță, nu celebră dar muncitoare, cu talent mai mult la oameni și la comunicare decât la roluri pe scândură. Am început drumul spre marketing cu experiențe în joburi numeroase și diverse în care nu am rezistat prea mult, dar care mi-au deschis atât capul cât și inima. După un master în Advertising la SNSPA, am plecat la Londra pentru ceva ani, apoi mi-am îndreptat tot focusul pe a învăța branding și strategie. Acum am agenția SALT ON WAVES și mă bucur de o echipă vibrantă care-mi cântă în strună și pe care mă bazeaz la bine și la greu. Împreună, punem sare pe branduri cu personalitate și ne aruncăm în campanii care au esență. Am făcut identitate vizuală și digital craziness pentru companii din zonele: auto, industrial, medical, arhitectură, avocatură, kids, beauty, horeca, educație și altele. Spre mai sus, spre mai bine!